Starea de sănătate a Adrianei Bahmuţeanu e foarte bună. Operaţia de extirpare a fibromului uterin a fost o reuşită totală, iar acum vedeta se reface în clinica particulară din Germania unde a suferit intervenţia chirurgicală. Mai mult, ea e fericită pentru că va putea avea din nou copii, dar, până atunci, profită de facilităţile pe care i le-a pus la dispoziţie clinica din Germanie: spa, coafor şi manichiură.
“Mă simt bine acum, abia mi-am revenit după anestezie şi încă mi-e somn, dar sunt fericită că am scăpat de fibrom, iar medicii
spun că voi putea rămâne din nou
însărcinată. Îl aştept pe Silviu să vină în această după-amiază în vizită la mine împreună cu mama, Maximus şi sora mea. Serviciile
din spital sunt incomparabile cu cele din România: am camera
mea, superdotată, sunt atât de multe butoane în rezervă că multe nici nu ştiu la ce folosesc. În spital există şi un centru spa, iar mâine, când mă voi putea ridica din pat, o să merg la coafor şi la manichiură”, ne-a declarat Bahmu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu