joi, 19 martie 2009

Cum a pierdut Bianca Brad sarcina

etiţa ei a murit cu doar câteva zile înainte de naştere

Fosta Miss România, Bianca Brad, s-a hotărât să facă publică drama pe care a trăit-o la sfârşitul lunii mai, când, cu numai câteva zile înainte să nască, fetiţa i-a murit în pântece.

Bianca Brad a relatat pe propriul site: www.biancabrad.com/pierderea_sarcinii - cea mai grea încercare la care a supus-o viaţa: „Deşi nu credeam că voi reuşi, iată că am găsit, până la urmă forţa necesară pentru a depăşi acele momente cumplite....Şi faptul că scriu despre asta, chiar dacă mă răscoleşte, îmi face bine......Inima mea e încă foarte grea, dar râd iar şi fac iar glume fără să mă mai simt vinovată....mai degrabă cred că m-am obişnuit cu durerea şi am învăţat oarecum să o controlez mai bine, deşi uneori răbufneşte cu o forţă care mă consumă enorm..."

Fetiţa ei ar fi avut o malformaţie congenitală la inimă

Cea de-a doua sarcină a Biancăi Brad a fost, ca şi prima, neplanificată. Bucuria a fost cu atât mai mare, cu cât a aflat că va avea o fetiţă. Numai că fericirea a fost de scurtă durată. La ecografia făcută în vederea efectuării testului de amniocenteză, s-a constatat că fetiţa avea o malformaţie congenitală la inimă.

„ Până seara târziu, am colindat plângând pe străzi........mă durea atât de tare inima
, încât m-am întrebat, la un moment dat, dacă e posibil să plesnească... în urma amniocentezei, a reieşit că, din punct de vedere genetic era normală, însă cauzele acestei malformaţii, nu se cunosc!" – îşi aminteşte ea. Absurditatea situaţiei constă în faptul că Bianca nu a fumat niciodată, nu este consumatoare de alcool şi nu a luat medicamente
contraindicate pe timpul sarcinii.

Cordonul ombilical i-a luat fetiţei oxigenul

Conştientă de problemele de sănătate pe care le va avea micuţa Emma Nicole, vedeta a găsit o clinică specializată din Munchen unde îşi programase naşterea prin cezariană. Cu doar âteva zile înainte de termen, Bianca a plecat în Germania. „ M-am dus la control, pentru a vedea starea fetiţei şi pentru a confirma ziua operaţiei. M-au conectat la aparatul
care monitorizează bătăile inimii fătului....şi nu se auzea nimic....Ştiind că am lichid amniotic în exces şi că, uneori, poziţia nu e favorabilă, nu m-am gândit la nimic rău.... M-au dus la ecograf... Ecranul era doar în nuanţe de gri...

Niciun comentariu: