M-am uitat putin la „Nora pentru mama“, reality show-ul de la Kanal D.
Stiti formatul: niste fete sint inchise intr-o casa, alaturi de niste baieti si mamele lor. Rezultatul: niste cupluri, o lupta pentru nu stiu ce premiu si o gramada de scandaluri intre protagonisti. Eu am nimerit peste o intriga in care erau implicate trei dintre mame. Rezumata, ar suna cam asa: doamna Elena discutase cu doamna Veronica impotriva doamnei Mihaela, dupa care si-au schimbat atitudinea, trecind de partea doamnei Mihaela, care s-a intors impotriva doamnei Elena, care a avut o discutie cu doamna Mihaela si impreuna au…
N-ati inteles nimic, nu-i asa? Ei, bine, nici eu! Ma gindesc insa ca problema ar putea fi rezolvata printr-o productie paralela, simplificata drastic. Care sa livreze telespectatorului itele gata descurcate si sa se cheme „Nora pentru mama pe intelesul tuturor“.
• Nici „Rai, da' buni“ de la Antena 2, emisiunea ramasa doar cu Mihai Morar la pupitrul de prezentare, dupa retragerea Ilenei Pescariu, nu se simte prea bine la capitolul coerenta.
Sa va spun cum era formulata tema de dezbatere a uneia dintre editiile recente: „Incredibil, dar adevarat: Banica jr. s-a iubit cu Nadia?“. Pai, ce mai cauta semnul ala de intrebare acolo, daca e „incredibil, dar adevarat“ ca „Banica jr. s-a iubit cu Nadia“? Sau nu e sigur ca e adevarat? Atunci cum se explica prezenta cuvintului „adevarat“ in textul cu pricina?
In fine, e cu desavirsire de neinteles pentru mine combinatia asta de cuvinte si semne de punctuatie. Noroc ca tocmai am auzit o chestie care mi-a distras atentia de la subiect. O chestie incredibila! Incredibila, dar adevarata: Mihai Morar s-a iubit cu Nadia? Sau cu Banica jr.?
joi, 19 martie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu