joi, 30 aprilie 2009

Chiliman ne învaţă cum să te închini la rechini

“Turnăm şi săptămîna aceasta un nou episod din superproducţia de trucaje proaste ce îi are ca protagonişti pe Andrei Chiliman şi pe rechinii imobiliari din sectorul 1. Data trecută îl lăsasem pe dom’ primar în costumul de campanie
electorală, adică cel de războinic, fluturînd ameninţător harponul dreptăţii, iar pe rechinii imobiliari, în frunte cu cei din clanul Onoriu, înotînd relaxaţi în reciful Dămăroaia, fix sub nasul războinicului. Astăzi îi găsim la fel.

În Dămăroaia, e mai mare chinu’ cu rechinu’
Să recapitulăm puţin: o dată cu apariţia rechinului Onoriu în Dămăroaia, printre case şi vile pe maximum două nivele au răsărit blocuri şi alte construcţii ce depăşesc limita de înălţime a zonei şi gradul de ocupare al terenului. Intrusele, cele mai multe, sînt ridicate fără autorizaţie de construcţie. Evident, cu voie de la Primăria sectorului 1 şi cu voie bună de la antreprenorii şmecheri. Dar fără voia vecinilor, care de nevoie s-au dus cu jalba-n proţap ba la Primăria Generală, ba la Primăria sector 1, ba la Poliţie. E vorba de 85 de familii din zonă, care s-au culcat seara uitîndu-se la stele şi s-au trezit dimineaţa nu cu ochii în soare, cum vă aşteptaţi, ci în termopanele de la etajele întîi, al doilea, al treilea şi tot aşa, fără număr, al unor dihănii din beton răsărite ilegal. După ce că mai aveau un pic şi se plîngeau şi la observatorul astronomic că imobilele ilegale produc eclipse totale de soare, familiile din Dămăroaia nu au obţinut mare lucru. Doar niscaiva promisiuni, cîteva controale întîrziate la faţa locului şi un sfat venit din partea Departamentului de Relaţii cu Publicul din Primăria sector 1, care îi trimitea pe oameni la Adminsitraţia Domeniului Public pentru a-şi rezolva problemele. De parcă hardughiile construite pe şest nu ar fi din beton, ci din gard verde.

Amendă, Doamne, să n-ai autorizaţie!
De ce credeţi că poate sta liniştit rechinul din reciful Dămăroaia? Simplu, pentru că pe Chiliman, primarul de sector, îl doare fix în fundul mării de aceste animale de pradă. Prin urmare, cînd se face cîte o reclamaţie, funcţionarii de la primăria de sector vin în control, constată fie că nu s-a respectat autorizaţia de construcţie, fie că aceasta lipseşte cu desăvîrşire şi, poate, aplică o amendă care nu sare de 10.000 de lei. În concepţia Primăriei, amenda echivalează, practic, cu intrarea în legalitate: dacă nu are autorizaţie de construcţie, i se eliberează după ce a fost amendat. Iar dacă are, dar a fost încălcată, funcţionarii aşteaptă cuminţi pînă cînd proprietarii construcţiilor se duc la Primăria Generală şi cer să se modifice planul de urbanism al zonei (PUZ), după chipul şi asemănarea construcţiei în cauză (contra unui stimul financiar
, se înţelege). Aşadar, să calculăm: pentru un imobil în care se află cel puţin patru apartamente, construit ilegal, proprietarul plăteşte o amendă de cel mult 10.000 de lei, însă vinde un apartament cam cu 200.000 de euro. Noi zicem că merită.”

Niciun comentariu: