joi, 19 februarie 2009

Consiliu de miniştri pentru avizarea proiectelor din IT

Guvernul a decis constituirea unui consiliu format din miniştri, pe care premierul îl va conduce ca preşedinte şi care va aproba proiectele în valoare de peste 100.000 euro din domeniul comunicaţiilor, inclusiv a programelor de care vor beneficia companiile la care statul este acţionar unic sau majoritar.

Consiliul, având ca obiectiv promovarea societăţii informaţionale în România, va aproba bugetele anuale pentru proiectele directoare din domeniu ale instituţiilor publice şi ale companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar unic sau majoritar, va aproba şi coordona proiectele în valoare mai mare de 100.000 euro, cu excepţia celor ale Ministerului de Externe care implică acţiuni de protecţie şi securitate a funcţionării echipamentelor de comunicaţii şi de procesare de date de la misiunile diplomatice şi va aviza strategiile de informatizare a ministerelor.

Consiliul va aproba şi proiectele din domeniul comunicaţiilor care necesită garanţii guvernamentale.

Noua structură va fi condusă de primul-ministru şi îi va avea ca membri pe vicepremier, în calitate de vicepreşedinte, şi pe miniştrii Finanţelor, Economiei, Educaţiei, Dezvoltării, Muncii, Justiţiei, Turismului, Sănătăţii, Culturii, Mediului, IMM, Comunicaţiilor, Afacerilor Externe.

La invitaţia preşedintelui vor participa şi alte persoane la şedinţele consiliului.

În vederea pregătirii lucrărilor şi analizării proiectelor ce vor fi supuse aprobării Consiliului, va fi formată o comisie de specialişti formată din conducătorii departamentelor de tehnologia informaţiei din ministere şi a celorlalte instituţii aflate în subordinea Guvernului.

Comisia se va întruni lunar sau ori de câte ori va fi nevoie pentru a analiza şi a propune Consiliului solicitările avizate favorabil.

Niciun comentariu: